✔Pilates-ul este o formă de mișcare potrivită oricărei persoane, indiferent că vorbim de oameni cu capacități fizice depline, de femei însărcinate sau de persoane accidentate.
✔Dacă vrei să te apuci și tu de Pilates și nu știi de unde să începi, vei găsi răspunsurile căutate în articolul de mai jos.
✔În principal, ca să îți faci o idee, trebuie să cauți un instructor, să iei lucurile încet și să nu te lași atunci când dai de greu.

Puțină lume nu a auzit probabil de Pilates, această combinație de yoga și exerciții de gimanstică, menită să îți pună corpul și mintea în mișcare. Dezvoltat de-a lungul a numeroși ani de cercetări și încercări, Pilates-ul este potrivit pentru absolut orice persoană, indiferent de condiția fizică și starea de sănătate.

Așadar, dacă te-ai hotărât că ai vrea să mergi pe acest drum, dar nu știi exact de unde să începi, iată câteva îndrumări ce îți vor fi de folos.

1. Caută un instructor

O simplă căutare pe internet te va ajuta să găsești un instructor sau o clasă de Pilates în zona în care locuiești. Pentru a fi sigur că nu renunți atunci când dai de greu, asigură-te că instructorul ales este pe gustul tău și cât mai ușor accesibil.


2. Încearcă să incluzi antrenamentele în rutina ta zilnică

Pentru a obține rezultate cât mai bune, consecvența este cheia. Mergi la antrenamente în fiecare zi (sau în zilele pe care le-ai stabilit împreună cu instructorul) și încetează să mai cauți scuze pentru a chiuli. În zilele în care chiar nu reușești să ajungi la antrenamente, îți poți face exercițiile fără probleme chiar în confortul propriei case. Important este să cunoști foarte bine rutina și modul de execuție.


3. Pornește încet

Nu îți stabili de la început obiective greu de atins și nu îți face un program prea încărcat. De exemplu, poți începe cu 2-3 zile de antrenament pe săptămână și să crești ritmul odată ce te-ai obișnuit cu programul inițial. De asemenea, și instructorul îți va impune un ritm mai lent de lucru în ceea ce privește execuția exerrcițiilor.


4. Fă-ți ordine în viață

Pilates-ul nu este doar despre mișcarea fizică, ci pune accent pe echilibrul dintre cele două părți: fizică și psihică. Astfel, pentru a obține rezultate cât mai bune pe plan fizic este important să îți faci ordine în viață și în gânduri.


5. Învață să ierți

În strânsă legătură cu punctul de mai sus, pentru a atinge acea stare de liniște sufletească râvnită de toată lumea, este important să înveți să îi ierți pe cei din jur, să nu judeci și să fii cât mai tolerant. Dacă nu îți vei încărca mintea inutil cu analizarea vieților celor din jur, vei avea o disponibilitate mai mare pentru a-ți face ordine în propria viață.


6. Hidratează-te

Chiar dacă ai impresia că exercițiile Pilates nu te solicită prea mult, în realitate nu este chiar așa și o vei afla cât de curând. Așadar, este important să bei apă în mod regulat, pentru a evita deshidratarea.


7. Rămâi concentrat

Pentru ca mișcările din Pilates să fie cât mai eficiente, trebuie să le execuți încet și mod corect, cu o grijă deosebită la respirație.


8. Îmbracă-te corespunzător

Cele mai potrivite haine sunt cele mulate pe corp, care îți permit să te miști în voie. De asemenea, materialele trebuie să fie de calitate, să îți lase pielea să respire.