✔Anul 2020 a cunoscut diferite schimbări când vine vorba de fitness, atât la nivel de tipuri de antrenamente, cât și de percepție asupra a ceea ce înseamnă fitness-ul.
✔Cursurile hibrid, sporturile în apă, sau HILIT au atras tot mai mulți adepți în 2020, iar cei care vor să facă sport sunt îndrumați să aleagă antrenamentele nu numai după rezultatele promise, ci și intuitiv.

În ultimii ani, trendurile în fitness nu s-au schimbat radical, însă fiecare an aduce ceva nou în domeniu, iar anul 2020 nu este o excepție. Pe lângă o creștere dramatică în popularitate a fitness-ului online, există și alte trenduri interesante în 2020, demne de luat în seamă de orice sportiv sau pasionat de fitness care își dorește să evolueze. Iată, mai jos, cele mai interesante și populare trenduri în fitness în 2020, și ce presupun ele:


Cursuri de fitness hibrid

Cursurile de fitness hibrid se referă la cursuri care combină, de regulă, două tipuri de exerciții – de exemplu, pilates și alergat, mersul pe bicicletă și ridicarea de greutăți, sau alergatul și ridicarea de greutăți.

Scopul cursurilor este să concentreze cele mai eficiente exerciții într-o sesiune de fitness, astfel încât antrenamentul să ofere beneficii maxime. În consecință, acest tip de curs este util și pentru că te scapă de stresul de a găsi, pe cont propriu, combinația ideală de exerciții pentru obiectivele tale.


Fitness incluziv

Fitness-ul incluziv se referă la promovarea fitness-ului ca o modalitate de obținere a unei bunăstări generale, dincolo de aparența sau abilitățile fizice. Dacă în anii anteriori fitness-ul era promovat, mai degrabă, ca o modalitate de a obține „corpul ideal”, acest nou trend aduce cu sine acceptarea faptului că oamenii au corpuri care arată diferit, au abilități diferite, și pot face fitness pentru a se simți mai bine și a fi mai sănătoși, independent de o imagine ideală a corpului.


Cursuri pentru întreaga familie

Fitness-ul zilelor noastre include, din ce în ce mai mult, și ideea de bunăstare psihică și socială. Un factor care contribuie la această stare este petrecerea timpului de calitate în familie. De aceea, unele săli de fitness au început să includă în programul lor cursuri de fitness la care părinții pot participa împreună cu copiii.


Aqua fitness

De la înot până la aerobicul în apă și programe mai complexe de exerciții ce implică utilizarea de greutăți, fitnessul în apă este ales de din ce în ce mai mulți oameni. Pe lângă faptul că pot adăuga varietate unei rutine obișnuite de fitness, sporturile în apă sunt și mai permisive, permițând efectuarea unor exerciții eficiente, dar cu impact scăzut asupra corpului. De aceea, sunt potrivite atât persoanelor cu o formă fizică bună, cât și celor care au anumite limitări fizice, precum femeile însărcinate sau persoanele în vârstă.


HILIT

HILIT (High Intensity Low Impact Training) este o abordare specifică a antrenamentelor HIIT (High Intensity Interval Training), ce presupun intervale relativ scurte de efort fizic intens, urmate de perioade scurte de repaus.

HILIT adaptează HIIT pentru persoanele cărora, din pricina diferitelor limitări fizice, nu le este recomandat impactul pe care o rutină obișnuită de HIIT îl are asupra articulațiilor. Prin urmare, o sesiune de HILIT include doar mișcări cu impact scăzut, dar în ritmul rapid specific HIIT, ce ajută la arderea intensă a caloriilor chiar și după ce antrenamentul s-a încheiat.


Fitness intuitiv

Poate unul dintre cele mai interesante trenduri ale anului 2020, fitness-ul intuitiv presupune ca o persoană să își asculte corpul, mai degrabă decât să urmeze un regim strict de exerciții fizice. Această abordare ajută, teoretic, la găsirea unui echilibru personal când vine vorba de sport.

Mai concret, fitness-ul intuitiv înseamnă, spre exemplu, să alegi yoga în loc de HIIT, atunci când simți nevoia de o activitate relaxantă, chiar dacă programul obișnuit de exerciții ți-ar cere să faci efort fizic intens. De asemenea, o persoană care practică acest tip de fitness va opri antrenamentul când simte nevoia, chiar dacă nu și-a îndeplinit obiectivul (de exemplu, să facă 50 de flotări).

Nu în ultimul rând, anul 2020 promite trenduri interesante pentru anii următori, precum suplimentele personalizate, îmbrăcăminte sport cu tehnologie integrată, și antrenamentele focusate pe obținerea longevității.