✔Pantalonii pentru ciclism sunt esențiali pentru persoanele care merg mult și pe distanțe lungi pe bicicletă.
✔Cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont atunci când cumperi un astfel de produs sunt calitatea materialului și a lucrăturii, tipul de bazon, numărul de fâșii, dar și tipul de ciclism pe care îl practici.

Dacă ești la început în ale ciclismului poate ai impresia că alegerea unor pantaloni speciali este floare la ureche sau poate chiar inutilă. Însă nu este deloc așa. Un pantalon special pentru ciclism îți va asigura confortul de care ai nevoie și te va proteja de anumite afecțiuni, sau mai degrabă neajunsuri, des întâlnite în acest domeniu. Așadar, o simplă vizită în magazin și alegerea unui produs la întâmplare, eventual și cel mai ieftin, nu îți va aduce niciun beneficiu.

Pe de altă parte, odată cu trecerea anilor și avansarea tehnologiilor în industria producerii hainelor pentru ciclism, alegerea unei perechi de pantaloni nu mai este chiar atât de simplă. Iar asta nu e un lucru rău. Înseamnă că ai la dispoziție o gamă extrem de largă de modele, dimensiuni, materiale, tehnologii din care poți alege asftfel încât să te poți bucura pe deplin de avantajele unui echipament specific sportului pe care îl practici.

Pentru a-ți ușura alegerea, iată câteva aspecte de care să ții cont atunci când mergi la cumpărături.

1. Tipul materialului

În primul rând, când vine vorba de alegerea materialului pantalonilor, trebuie să ții cont de anotimpul în care îi vei purta. Astfel, pantalonii pentru iarnă pot fi confecționați din materiale mai groase, fără ca acest lucru să le afecteze flexibilitatea. Pe de altă parte, cei pentru vară sunt făcuți din materiale ușoare, din lycra de exemplu, care lasă pielea să respire.

Un alt lucru pe care trebuie să îl știi este acela că cele mai bune haine de ciclism sunt confecționate dintr-un material inovativ numite gore-tex.

2. Numărul de fâșii de material folosite

Pentru a permite o mai mare libertate de mișcare atunci când te afli pe bicicletă, în funcție de poziție, pantalonii de ciclism sunt confecționați din mai multe fâșii de material, cusute una de alta. Acestea sunt amplasate pe partea exterioară a coapsei.

Astfel, poți cumpăra pantaloni cu patru, șase sau opt fâșii, cei din urmă fiind, așa cum ai ghicit, și cei mai performanți. Cu toate acestea, având în vedere materialele noi inventate și puterea lor mare de extindere, numărul de fâșii de pe pantalon nu mai este un aspect chiar atât de important.

3. Tipul de bazon

Bazonul este o întăritură a pantalonului, în zona intimă și a posteriorului, menită să absoarbă umezeala cauzată de transpirație și să evite frecarea dintre coapse. Bazoanele vin în mai multe forme, au mai multe sau mai puține straturi, ultimul dintre ele fiind de obicei tratat cu o soluție antibacteriană. Lucru necesar având în vedere că bacteriile se dezvoltă foarte rapid în zone umede.

4. Tipul de ciclism practicat

Ciclismul este zona în care poți găsi mai multe varietăți de haine decât la o prezentare de modă. Ai de ales dintre o sumedenie de modele și tehnologii, iar tipul de ciclism pe care îl practici este un alt aspect de care să ții cont. De exemplu, dacă practici ciclismul de șosea, atunci ar fi mai bine să te orientezi către pantaloni (lungi sau scurți, în funcție de anotimp) cât mai subțiri și flexibili. În schimb, dacă mergi mai des pe trasee montane, ai putea să alegi mai degrabă pantaloni lungi, cu întărituri la genunchi și zona posteriorului, pentru mai mult confort și protecție.