✔Durerea de cap după antrenament se referă la o senzație de durere în orice zonă a capului, și diferă de o migrenă prin simptome și durată.
✔Acest tip de durere este întâlnit la unele persoane după efortul fizic prelungit sau intens, ca o consecință a deshidratării sau chiar a posturii necorespunzătoare.
✔Pentru a preveni apariția durerii de cap după antrenament, este necesar să fim atenți la hidratare, dietă, și la durata și intensitatea antrenamentului.

Cu siguranță, fiecare dintre noi a suferit din pricina unei dureri de cap măcar de câteva ori în viață. Fie că e vorba de o durere profundă în zona tâmplelor sau de tensiune și disconfort în zona frunții, cu toții cunoaștem aceste senzații neplăcute, iar unii dintre noi le experimentează chiar mai des după o sesiune viguroasă de sport.

Pentru a înțelege mai bine la ce ne referim atunci când vorbim de durerile de cap după antrenament este nevoie să clarificăm, mai întâi, diferența dintre durere de cap și migrenă.

O migrenă este o durere de cap intensă care durează peste 4 ore, și care este acompaniată, de multe ori, de simptome precum letargia, greața, vărsăturile, durerile de ochi sau urechi, senzația că vedem puncte luminoase sau pete, și sensibilitatea la lumină. O migrenă poate dura chiar și 72 de ore, conducând la oboseală, stres și dificultăți emoționale, mai ales dacă migrenele se întâmplă frecvent. În acest caz, este necesar să consulți medicul pentru a găsi un plan pentru gestionarea migrenelor.

Spre deosebire de o migrenă, o durere de cap are o durată mai scurtă, nu este însoțită de simptomele descrise mai sus, și poate fi prevenită, în multe cazuri. Pentru a afla cum poți evita durerile de cap după antrenament, iată care sunt cele mai comune cauze ale acestora:

1. Antrenamentul

În general, durerile de cap pot avea diferite cauze, printre cele mai comune fiind stresul, tensiunea arterială ridicată, sau o infecție undeva în corp. Dar, în cazul durerilor de cap după antrenament, cauza poate fi antrenamentul în sine, mai precis lipsa încălzirii, efortul fizic prelungit sau prea intens, sau factori de mediu precum altitudinile mari sau temperatura crescută.

Aceste dureri de cap sunt însoțite de o senzație de pulsare în ambele tâmple și nu numai, și pot dura de la câteva minute până la 48 de ore. În cazurile extreme și destul de rare, efortul fizic intens poate declanșa, alături de durerea de cap, și vărsături sau probleme cu vederea.

Pentru a preveni durerea de cap este necesar să reduci intensitatea efortului fizic, dar și să te hidratezi corespunzător.

2. Deshidratarea

Aceasta este una dintre cele mai des întâlnite cauze ale durerilor de cap legate de antrenament, deoarece poate fi provocată atât de hidratarea insuficientă înainte de antrenament cât și de deshidratarea ce apare ca urmare a transpirației.

Pentru a preveni durerea de cap este necesar să te hidratezi corespunzător, pe tot parcursul zilei, consumând apă, lactate, și legume și fructe bogate în apă.

3. Glicemia scăzută

Dacă durerea de cap este însoțită de slăbiciune, amețeală și chiar greață, ar putea fi cauzată de glicemia scăzută și de rezervele mici de energie, ce nu pot susține efortul fizic la care te supui. Prin urmare, este nevoie să te oprești din antrenament și să îți refaci energia consumând carbohidrați. De asemenea, evită alcoolul, cafeina, ciocolata și alimentele procesate, deoarece se bănuiește că acestea pot provoca sau înrăutăți durerile de cap.

4. Postura necorespunzătoare

Fie că ai o postură necorespunzătoare în afara antrenamentului sau că faci exercițiile într-o formă greșită, te poți alege cu mușchi tensionați în zona umerilor și a cefei și, în consecință, cu o durere de cap. Pentru a o evita, apelează la câteva mișcări de stretching și cere sfatul unui antrenor pentru a te asigura că faci exercițiile cât mai corect.

Aceste metode simple de prevenție a durerilor de cap legate de antrenament ar trebui să te ajute însă este bine de reținut că durerea de cap poate fi, de fapt, un simptom al unei alte afecțiuni. Dacă metodele descrise mai sus nu funcționează, apelează la un medic, chiar dacă nu ai simptomele specifice unei migrene.