✔Săritul cu coarda este, pentru mulți dintre noi, un joc al copilăriei, însă poate fi utilizat cu succes și în fitness, fiind un antrenament cardio foarte eficient.
✔Printre beneficiile săritului cu coarda se numără îmbunătățirea sănătății cardiovasculare, a nivelului de anduranță, a diferitelor abilități necesare în viața de zi cu zi, și diminuarea stresului.

Majoritatea dintre noi cunoaștem tipurile de exerciții care ne cresc pulsul și ne ajută să consumăm un număr ridicat de calorii: exerciții precum alergatul, vâslitul sau pedalatul. Însă pentru un antrenament cardio care să îți testeze limitele, trebuie să încerci săritul cu coarda.

Desigur, probabil ultima dată când te-ai distrat sărind coarda a fost în copilărie. Ca adult, poți folosi săritul cu coarda pentru distracție, dar și pentru diferite scopuri practice: să te antrenezi pentru o mai bună agilitate și viteză, pentru dezvoltarea forței fizice, sau pentru dezvoltarea simțului coordonării.

Vei vedea că această activitate nu este deloc o joacă - îți va testa forța, anduranța și răbdarea dacă o transformi într-un antrenament. Însă și beneficiile sunt pe măsură, atât pentru sănătatea fizică cât și cea psihică:

1. Îmbunătățește sănătatea cardiovasculară

Săritul corzii este un tip de exercițiu care îți optimizează capacitatea aerobică, normalizează tensiunea arterială și îți îmbunătățește sănătatea cardiovasculară. Implicit, vei avea o performanță mai bună orice tip de sport ai face.

2. Crește anduranța

Anduranța se referă la abilitatea corpului tău de a susține o activitate fizică pentru o durată mai mare de timp. Include atât anduranța musculară cât și cea cardiovasculară, adică abilitatea mușchilor de a susține efortul fizic fără să obosească, respectiv abilitatea inimii și a plămânilor tăi de a-ți alimenta organismul cu oxigen.

Săritul cu coarda îți permite să crești gradual intensitatea exercițiului fizic și complexitatea mișcărilor, astfel încât și anduranța ta să se îmbunătățească gradual. Drept urmare, vei avea o performanță mai bună dacă faci și alte sporturi sau, cel puțin, îți va fi mai ușor să faci efort fizic în viața de zi cu zi.

Pentru a observa un progres rapid când vine vorba de condiția ta fizică este recomandat să sari coarda de 4-5 ori pe săptămână, în sesiuni cu o durată de 10 până la 20 de minute.

3. Îți antrenează întregul corp

Săritul cu coarda este practicat inclusiv de atleți pentru că poate fi atât o metodă eficientă de încălzire pentru antrenamente mai dificile, cât și un antrenament în toată regula.

Dacă și tu vrei un antrenament care să îți pună tot corpul în mișcare, săritul corzii este sportul de care ai nevoie. Zona core, precum și mușchii brațelor, picioarelor și ai pieptului sunt intens utilizați în această activitate, mai ales în timpul săriturilor mai complexe. Impactul săriturilor contribuie, de asemenea, la creșterea densității osoase, reducând riscul dezvoltării osteoporozei.

4. Îți îmbunătățește coordonarea, agilitatea, și viteza

La început, săritul cu coarda poate fi frustrant, cel puțin până când reușești să îți sincronizezi corpul cu mișcările corzii. Încercând mișcări mai complexe îți vei putea îmbunătăți coordonarea și nu numai, însă este necesar să ai răbdare pentru că și acest proces este unul gradual.

De asemenea, săritul corzii te ajută să îți dezvolți acele fibre musculare necesare mișcărilor explozive, ce implică o contractare foarte rapidă a mușchilor. Acest lucru înseamnă că vei deveni mai agil și mai rapid.

5. Elimină stresul și stimulează activitatea cerebrală

Ca orice altă activitate fizică, săritul corzii va stimula eliberarea de endorfine, hormoni ce produc o stare de bunăstare psihică și ajută la diminuarea durerilor fizice, reducând stresul acumulat în viața de zi cu zi.

În plus, mișcările specifice săritului cu coarda stimulează formarea de conexiuni neuronale noi deoarece presupune învățarea unor abilități noi, de la coordonare la memorie și conștientizarea spațială.

Un avantaj important atunci când începi să sari coarda pentru fitness este faptul că nu ai nevoie de o condiție fizică anume sau de abilități specifice. Este de reținut faptul că este mai sigur pentru articulații să eviți suprafețele dure precum asfaltul, sau pe cele moi precum iarba sau nisipul, atunci când sari coarda. Cel mai sigur este să sari pe o suprafață din lemn sau un covoraș pentru yoga.