Îngrijirea unei benzi de alergat electrice nu este o misiune foarte grea, dar nici floare la ureche. Ca să îți fie mult mai ușor, am pus laolaltă o serie de indicații de întreținere a benzii de alergat, începând de la modul de amplasare și până la curățarea acesteia.

Dintre toate sfaturile de mai jos, cele mai importante sunt cele cu privire la amplasarea și lubrifierea benzii, însă nici celelalte nu sunt deloc de neglijat. De asemenea, trebuie reținut faptul că aceste sfaturi pot fi aplicate fără probleme și pentru întreținerea unei benzi obișnuite, magnetice, cu excepția, evident, a referirilor la partea electrică.

Dar, hai să o luăm pas cu pas.

Amplasarea corectă a benzii de alergat

Înainte de a ajunge la modalitățile de întreținere trebuie să știi că amplasarea corespunzătoare a benzii de alergat joacă un rol extrem de important în durata de viață a acestia.

Iată ce ai de făcut:


  • așează banda de alergat pe o suprafață dreaptă;

  • lasă o distanță de minim 2 metri în spatele acesteia și câte 60 cm de o parte și de alta a benzii;

  • așează un covoraș sub banda pentru a nu deteriora podeaua;

  • nu amplasa banda de alergare în garaj, în curte sau în apropierea unei surse de apă, ci într-un spațiu curat, aerisit și lipsit de praf și umezeală;

  • nu muta aparatul înainte ca acesta să fie asamblat în mod corespunzător.


Măsuri de siguranță

Pentru ca toată lumea din jur să se bucure de ”venirea” acesteia în familie, trebuie să le faci instructajul cu privire la ceea ce au de făcut când se află în preajma ei ori când lucrează pe ea.

Reguli pe care să le respectați cu toții:


  • copiii cu vârsta sub 12 ani, animalele de companie si persoanele care depasesc 130 de kg (greutatea maxima admisa difera de la un model la altul) nu trebuie să ”testeze” banda;

  • pe banda de alergat se antreneaza cate o persoana, pe rand, niciodata doua sau mai multe;

  • toată lumea care aleargă pe bandă trebuie să poarte îmbrăcăminte și pantofi sport (nu alerga niciodată în picioarele goale sau doar în șosete caci riști să te accidentezi);

  • nu lăsa niciodată aparatul nesupravegheat în timpul funcționării;

  • ai grijă să nu scapi sau să introduci niciun obiect în niciunul din orificiile aparatului; dacă totuși se întâmplă asta, oprește aparatul şi deconectează cablul de alimentare de la priză înainte de a încerca să îndepărtezi obiectul;

  • nu vă sprijiniţi şi nu vă căţăraţi pe banda de alergare;

  • nu folosi banda în zone în care se folosesc produse de pulverizare cu aerosoli sau unde se administrează oxigen;

  • nu amplasa niciodată cablul de alimentare sub covor şi nu pune niciun obiect peste acesta; cablul s-ar putea deteriora, provocând incendii sau alte accidente;

  • înainte de a coborî de pe bandă așeaptă ca aceasta să se oprească în totalitate.


Utilizare corectă

Deși subiectul articolului se referă la întreținerea benzii de alergat, află că și modul în care o folosești poate influența durabilitatea acesteia.

Așadar, nu uita:


  • nu este indicat să miști covorul rulant dacă banda este oprită;

  • folosește un circuit electric cu împământare, doar pentru acest aparat;

  • nu porni banda de alergare atunci când te afli pe ea și crește ușor viteza pentru a evita accidentările;

  • scoate cablul de alimentare si apasa butonul ”oprire” atunci când nu folosești banda.


Curățarea benzii de alergat

După fiecare antrenament trebuie să ștergi aparatul de urmele de transpirație, de praf sau alte substanțe. Nu știi cum să procedezi? În primul rând, oprește banda și alimentarea cu energie electrică, apoi urmează pașii de mai jos, în funcție de situație.

Curățarea zilnică


  • şterge banda de alergare după fiecare utilizare pentru a o menţine curată şi uscată;

  • utilizează un detergent universal (ai grijă să nu fie coroziv sau pe bază de clor, etc) și o cârpă din bumbac pentru a îndepărta murdăria şi sarea (de la transpirație) de pe bandă, de pe componentele vopsite şi de pe ecran;

  • nu pulveriza detergentul direct pe suprafața benzii;

  • șterge și praful de pe rampe, coloane, picioare, cadru, carcasa motorului și banda de rulare;

  • dacă modelul folosit are o centură de ritm cardiac, nu uita să îl cureți cu o cârpă umedă după fiecare antrenament;

  • nu curăța și sub banda de rulare, acolo trebuie să aplici alte tehnici de îngrijire.


Curățarea lunară


Odată pe lună trebuie să acorzi o atenție și mai mare îngrijirii și curățării benzii. Iată ce ai de făcut:

  • scoate carcasa motorului (dacă producătorul nu specifică altfel în certificatul de garanție) și curăță zona din jurul acestuia și a componentelor electronice;

  • cu această ocazie verifică și dacă toate piesele sunt la locul lor și funcționează cum trebuie; dacă sesizezi vreo defecțiune apelează la un service specializat.


Lubrifierea benzii de alergat

Puțini actuali sau viitori posesori de benzi de alergat știu că acestea trebuie lubrifiate în mod periodic pentru a funcționa la parametri optimi.
Utilizarea unui lubrifiant va păstra în bune condiţii motorul și va îmbunătăți longevitatea acestuia. În plus, această operațiune va evita frecarea dintre placă și bandă. În cazul în care lubrifierea nu este ideală, motorul se supraîncălzește și consumă excesiv, ceea ce ar putea cauza disjuncția benzii.
De unde știi când trebuie să faci această operațiune?
Lubrifierea benzii de alergat se poate realiza în două cazuri:
1. De fiecare dată când e nevoie
Dacă treci mâna pe sub banda de rulare și aceasta este uscată în centru înseamnă că este cazul să apelezi la această operațiune.
2. În mod periodic
Banda de alergare trebuie lubrifiată la fiecare 3 luni (indiferent de utilizare) sau la fiecare 50 de ore de utilizare, oricare dintre acestea apare prima. Chiar dacă banda de alergat nu este utilizată, siliconul se va evapora în timp, iar banda se va usca.
În plus, chiar dacă banda de alergat este lubrifiată de către producător, ar trebui să lubrifiezi banda de alergat înainte de prima utilizare, în cazul în care banda s-a uscat în timpul dintre fabricare şi achiziţionare.
Important de reținut că unele modele îți vor semnala când e cazul să faci o astfel de operațiune, prin aprinderea pictogramei corespunzătoare de pe panoul de afișaj electronic. Nu ignora niciodată aceste avertizări.

Cum procedezi


  • folosește numai silicon 100% şi evită utilizarea spray-urilor cu aerosoli de silicon care includ aditivi şi distilate de petrol;

  • la fiecare aplicare (lubrifiere) trebuie utilizate aproximativ 30 de grame de silicon;

  • siliconul special este oferit de vânzător/producător în momentul achiziționării aparatului sau poate fi cumpărat online, din magazinele de specialitate;

  • aplică silicon pe partea de dedesubt a benzii de alergat, nu pe suprafaţa de mers; poți efectua acest lucru ridicând în picioare banda de alergat şi aplicând siliconul pe partea interioară a benzii;

  • pulverizează siliconul în jos şi de-a lungul benzii; rotește banda 1/2 din circumferinţa sa şi repetă operațiunea;

  • atunci când lubrifiezi banda, asigură-te că banda de alergat este situată pe o suprafaţă care poate fi curăţată cu uşurinţă;

  • după lubrifierea benzii de alergat, curăţă excesul de silicon de pe bandă şi cadru.


Verificare periodică

Nu uita să verifici în mod periodic elementele cheie ale benzii, precum motorul, suprafata de alergare, etc.
Dacă atunci când te antrenezi aparatul scoate zgomote neobișnuite sau daca suprafata de alergare se miscă mai greu decat de obicei, poate fi un semn că banda fie nu este amplasată corect, fie are o defecțiune ce necesită atenție.
În cazul în care bănuiești că te confrunți cu o defecțiune mai serioasă, apelează la ajutor specializat, nu încerca sa o repari singur. Dacă aparatul încă se află în perioada de garanție, fă uz de acesta.


Mutarea benzii de alergat

La mutarea benzii de alergat trebuie să fii cel puțin la fel de atent ca la montarea inițială a acesteia. Iată cum procedezi:
  • asigură-te că banda este oprită și cablul de alimentare deconectat de la priză;

  • verifică ca în apropierea benzii de alergat să nu fie nimic care se poate vărsa, răsturna sau poate împiedica mutarea acesteia;

  • prinde cu ambele mâini de bara de susţinere situată direct sub partea din spate a benzii de alergare a aparatului pentru a te asigura că ai un punct solid de ridicare;

  • în timpul ridicării, urmează măsurile de precauţie şi tehnicile de ridicare corespunzătoare: îndoaie genunchii şi coatele, ţine spatele drept şi ridică cu ambele braţe în mod egal;

  • dacă banda începe să alunece în timpul utilizării, va trebui tensionată, folosindu-te de cheile și șuruburile pe care le-ai primit la achiziționarea echipamentului; NU strânge mai tare decât 2 ture întregi pe fiecare parte, căci o supratensionare a benzii de alergare poate cauza uzura benzii și a motorului, dar și a pieselor electronice.


  • Acestea fiind spuse, ca un ultim sfat, trebuie să reții faptul că siguranța și integritatea benzii de alergat, fie ea electrică sau nu, poate fi menținută doar dacă o inspectezi în mod regulat și o repari atunci când este cazul. În plus, dacă respecți toate indicațiile cu privire la curățarea și lubrifierea acesteia, precum și modul de utilizare și amplasare, te vei putea bucura de beneficiile unui astfel de aparat mulți ani de acum înainte.