✔Suficient nu este să ieși în parc și să începi să alergi, important este și cum o faci.
✔Acordă o atenție sporită exercițiilor de stretching înainte și după sesiunea de alergat.
✔Nu uita să te hidratezi și să respiri în mod corect.
✔Investește în echipament sport de calitate, în special în pantofi de alergare.
✔Menține o postură corectă, relaxează-te și bucură-te de mișcare!

Pentru că am scăpat de frig și zăpezi și primăvara începe să își facă simțită prezența, tot mai multe persoane încearcă să scape de kilogramele acumulate de-a lungul iernii ieșind la alergat. Dacă și tu faci parte din această categorie, este important să știi cum să alergi astfel încât să obții rezultate maxime, dar și să te ferești de accidentări.

Așadar, iată în continuare câteva reguli de aur pentru alergătorii începători (și nu numai), de la care nu trebuie să faci rabat.

1. Stretching

Exercițiile de stretching sunt obligatorii atât înainte, cât și și după sesiunea de alergat. Înainte pentru că astfel îți încălzești mușchii și eviți întinderile sau rupturile musculare. Și după deoarece ai nevoie să te relaxezi, să îți domolești ritmul cardiac. Și în plus, acest obicei te va ajuta să mai diminuezi și din neplăcerile febrei musculare.


2. Hidratare

Înainte și în timpul cursei, dar și după aceasta. Este evident că, din cauza efortului depus, vei ajunge să transpiri, iar asta poate duce la deshidratare și disconfort, dacă nu iei măsuri. Fiecare persoană are nevoi diferite, așa că nu există o regulă clară cu privire la câtă apă trebuie să bei (contează și cât de mult transpiri), însă ai grijă la semnele pe care ți le transmite corpul tău. Dacă începi să te simți amețit și lipsit de vlagă, înseamnă că ai nevoie de hidratare.


3. Echipament

În momentul în care ai decis să începi o astfel de activitate, mergi și achiziționează-ți un echipament sport (trening, șort, tricou, etc., în funcție de sezon) dintr-un material cât mai ușor, dar și o pereche de încălțări de calitate. Dacă la capitolul îmbrăcăminte mai poți face economii, la cel al pantofilor sport ar trebui să investești într-o pereche cât mai confortabilă, de calitate, bine realizată. Vei fi uimit ce diferență e între un pantof sport obișnuit și unul special creat pentru alergători.


4. Postură

Pentru a evita accidentările și durerile în diverse zone ale corpului, ai grijă la postura pe care o adopți în timpul alergării. Corpul tău trebuie să fie perpendicular pe suprafata de alergare, așadar evită să te apleci către în față, oricât de obosit ai fi. Menține capul drept, privirea înainte și brațele pe lângă corp. Acestea din urmă trebuie să se miște cât mai natural, dar mișcarea vine oarecum de la sine așa că nu trebuie să îți bați prea tare capul cu acest aspect.


5. Respirație

Învață să respiri corect și concentrează-te asupra acestui aspect în timp ce alergi. În acest fel îți oxigenezi sângele și, implicit, mușchii, și vei putea alerga pe o distanță mult mai mare. Un sfat demn de luat în calcul este să nu te întinzi la discuții cu partenerul de alergat căci asta îți va afecta respirația și te va obosi cât ai zice pește.

Acestea fiind spuse, dacă vrei să eviți accidentările și să te bucuri de rezultate vizibile de pe urma alergării, nu uita de regulile descrise mai sus.