✔Persoane multe comit anumite greșeli în sala de fitness care le afectează atingerea țelului dorit, iar tu ai putea fi una dintre ele.
✔Printre cele mai comune astfel de greșeli se numără suprasolicitarea, impunerea unor țeluri mult prea generale, nerăbdarea și comparațiile cu cei din jur.
✔De departe, însă, cea mai mare greșeala pe care o poți face este să fii inconsecvent.

Cei de la bodybuilding.com au identificat cinci greșeli pe care multă lume le comite atunci când vine vorba de antrenament și atingerea obiectivelor dorite. Iată, deci, care sunt acestea:

1. Stabilirea unor obiective greu de atins

Potrivit celor de la bodybuilding.com, majoritatea celor care abia încep să frecventeze sala de fitness vin la pachet cu obiective mărețe. Și asta nu e neapărat un lucru rău însă acestea pot fi extrem de greu de atins cel puțin timp de 6 luni de la începerea antrenamentelor.

Care este pericolul setării unor obiective de genul: vreau să alerg 100 de kilometri la un maraton, să împing la piept 100 de kilograme să să pun 10 kg de masă musculară în 30 de zile.


2. Comparațiile cu cei din jur

Este dificil să nu te uiți cu admirație și oarece invidie către colegul de sală care are o circumferință uimitoare a bicepșilor sau către fata cu siluetă de invidiat de pe bandă. Insă de aici și până la a te compara cu ei, este cale lungă. Nu te poți compara cu o persoană care face sală de ani de zile. Asta nu va face altceva decât să îți distrugă încrederea în tine și posibilitatea de a-ți atinge obiectivele propuse.


3. Nerăbdarea

În strânsă legătură cu greșeala de la punctul 1, nerăbdarea nu face altceva decât să îți saboteze rezultatele pe termen lung. Astfel, deși ți-ai stabilit un program bine pus la punct și l-ai urmat cu sfințenie, este posibil ca rezultatele să se lase așteptate. În acest punct, este important să treci peste frustrări, să ai răbdare și astfel vei ajunge acolo unde ți-ai propus.


4. Inconsecvența

Deși am lăsat-o la final, această greșeală pe care o poți face este singura care îți poate distruge cu siguranță șansele de a-ți atinge obiectivele. Dacă în cazurile de mai sus mai ai șanse să te redresezi, în cazul inconsecvenței efectele vor fi devastatoare. Așadar, dacă tot ai un plan, încearcă să te ții de el. Mergi în mod regulat la sală, execută antrenamentul cât mai corect și ai mare grijă la alimentatie și odihnă.


5. Așteptările prea mari

Cunoaștem cu toții entuziasmul de la început de drum, atunci când pui prima dată piciorul în sala de fitness. Însă de aici și până la setarea unor așteptări prea mari nu este decât un singur pas. Așadar, nu te aștepta ca după două sesiuni de antrenament să îți numeri pătrățelele de pe abdomen căci vei fi dezamăgit.

În concluzie, pentru a te putea bucura de rezultate bune și stabile, pe termen lung, ai răbdare, pornește încet și crește gradual nivelul de dificultate în ceea ce privește antrenamentele de la sală.